O veste transmisă, miercuri, de reprezentanții Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, a întristat comunitatea locală, și în special cea a muzicii populare. Coregraful Toma Frențescu a încetat din viață cu două luni înainte să împlinească 76 de ani.
„Pregătisem un articol pentru numărul din iulie al ziarului „Lira”, cu nădejdea că Maestrul Tomiță va fi printre noi, cu noi, alături de noi…Dumnezeu a vrut, însă, ca astăzi, în prima zi a Festivalului Inimilor, Toma Frențescu să plece la El, luând cu sine marea poveste a „Timișului”, a jocului, a folclorului bănățean. Suntem din tot sufletul alături de familia Maestrului, căruia îi vom păstra veșnică amintire. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis cei de la Casa de Cultură.
Toma Franțescu, nea Tomiţă, cum îl alintau apropiaţii, rămâne o emblemă a culturii tradiţionale din vestul ţării. Asupra vieții folclorice a Timișoarei și-a lăsat o amprentă clară, iar din Ansamblul „Timișul” a făcut un brand recunoscut în toată Europa şi o solidă școală de dans și folclor.
Născut în 13 septembrie 1947, în localitatea cărăşană Borlova, Toma Frenţescu este absolvent al Facultăţii de Fizică şi Chimie a Universităţii din Timişoara, promoţia 1968. În perioada 1974–1981 a urmat cursurile de coregrafie organizate de Ministerul Culturii, primind atestat de maestru coregraf.
A pregătit mai multe formaţii coregrafice din şcoli, cămine culturale, facultăţi, case de cultură, a montat suite la ansambluri din Caransebeş, Deva, Sibiu, Bucureşti, în Serbia şi Canada. A obţinut numeroase premii la concursuri naţionale, cu formaţia de dansuri din Borlova (1970, 1972, 1974), cu ansamblurile studenţesti „Datina” (1984, 1986), „Doina Timișului” (1988, 1990) şi bineînţeles, cu Ansamblul „Timişul”.
În anul 1969 a devenit angajat al Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, coordonând activitatea coregrafică a ansamblului, pe care l-a însoțit în numeroase turnee şi festivaluri internaţionale în Ungaria, Austria, Franţa, Bulgaria, Turcia, Irak, Italia, Serbia, Spania, Anglia, Elveţia, Belgia, Olanda, Polonia, Luxemburg, Grecia, Germania, Canada şi S.U.A.
Toma Franțescu a făcut parte din comisii de specialitate, la numeroase concursuri, precum şi la atestările profesionale ale ansamblurilor profesioniste. Din 1996 susţine cursuri de specialitate cu participare internaţională, organizate sub egida „Balkan Folk”. În ianuarie 2001 devine vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Coregrafilor din România. În 2004 iniţiază seminarul de coregrafie cu participare internaţională „Folk Seminar”, care aduce la Timișoara cursanţi din întreaga lume.
Cei 50 de ani de activitate au fost recompensaţi cu o serie de diplome, premii, distincţii, culminând cu titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara, în 2019.
UPDATE. Înmormântarea are loc vineri
Înmormântarea lui Toma Frențescu, cel care a fost membru fondator, coregraf și coordonator al Ansamblului Timișul, va avea loc vineri, 7 iulie, la ora 14, la Cimitirul Eroilor.
Trimite articolul
XDumnezeu sa- l odihneasca !
Ma gandesc ca se fac deja demersuri pentru a fi depus in holul Casei de Cultura, pe care a slujit- o mai bine de 50 de ani !
Zbor lin spre ingeri Nea’ Tomița !🕯🙏😢