Ample controale realizate de către inspectorii de la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Vest au avut loc în luna mai. Aceștia au făcut mai multe verificări privind modul în care este respectată legislația în magazinele mari.
Astfel, în Regiunea de Vest, respectiv județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, au fost controlate 100 de unități aparținând lanțurilor de magazine Kaufland, Mega Image, Auchan, Lidl, Penny, Profi și Carrefour.
În Timiș, Protecția Consumatorilor a amendat 30 de unități aparținând tuturor lanțurilor. Inspectorii instituției au aplicat 12 avertismente și 27 de amenzi în valoare totală de 177.000 de lei.
Abaterile constatate de comisarii de la Protecția Consumatorilor sunt următoarele:
- comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
- vânzarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafață, insecte
- comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai
- comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă și ambalaj deteriorat
- utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificație-patiserie, insalubre
- utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse
- existența unor insecte vii în spațiul de preparare și coacere
- folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar
- utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide și rugină și a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheață, praf, impurități, resturi alimentare și păr
- comercializarea unor băuturi răcoritoare cu ambalajul deformat, deteriorate
- comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate
- folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu paviment deteriorat
- existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare
- nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători.
- practici comerciale incorecte
Trimite articolul
Xla magazine mari? nuuuu, nu pot sa cred! firmele “mama” ce parere au? vor schimba conducerea de la nivel local, nu?
#si mai terminati cu sifoanele si rulotele si dozatoarele si alte prostii! plus ca n-au nici aplicatie😂🤣😂
#🤪
Amenzile nu-i deranjează pentru că sunt deja băgate în calcul trebuie închise pe 6luni și să vedeți ce repede își revin pe linia de plutire.
“Marfă expirată, insecte și mucegai” – deci aici e vorba de fapt doar de conditii neigienice. Conspirationistii, insa, vor crede ca e vorba de mancare impusa de UE.
Vă trimit o poză cu un șoarece? Dintr-unul din “hyper-super-extra”-marchet
-
Pai fa reclamatie.
-
Si ce sa le zica? Ca si-a facut un selfie in magazin ca sa aiba “poza cu un soarece”? 😀
-
Adică 1770 lei/magazin? Moaaaa, i-aurupt cu amenzile astea, cred că plîng acum de sare cămașa Dolce-Gabbana pe ei.