Consilierii locali au mai respins o dată, în primăvară, atribuirea spaţiului de pe strada Augustin Pacha către PC Timiş, pe bază de contract de închiriere, pe o perioadă de cinci ani, cu destinaţia de sediu. Motivul a fost, şi atunci, acelaşi ca şi acum. Există un proces pe rol pentru spaţiul respectiv, care a fost revendicat în baza Legii 341 din 2004, Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii în Revoluţie. Proiectul a intrat marţi din nou în plen, motivându-se că acţiunea celor care cer acest spaţiu în instanţă a fost respinsă, dar a primit vot nefavorabil, aşa cum a solicitat în timpul şedinţei mama eroului-martir Adrian Jugănaru, care încearcă să obţină spaţiul de pe Pacha. Femeia le-a spus aleşilor că nu s-a judecat încă recursul. Secretarul Ioan Cojocari i-a asigurat însă pe consilieri că pot atribui spaţiul. Cojocari a pledat în favoarea Mariei Grapini, amintind ca aceasta este… cea de-a paisprezecea solicitare de acordare a unui spaţiu venită de la PC Timiş, dar nu a avut câştig de cauză.
Partidele pot primi spaţii de la autorităţile publice locale potrivit Legii 334 din 2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. PC Timiş se află de mulţi ani pe lista de aşteptare, în condiţiile în care formaţiuni politice mai noi, cum ar fi UNPR, au primit spaţiu în zona centrală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!