Maria Simion este primul designer român acceptat în comunitatea exclusivistă „Business in Fashion” din Italia, ocazie cu care a fost invitată să îşi expună creaţiile în cadrul Festivalului de Film Milano 2011.
Noua colecţie, „Untold Story”, este destinată femeilor puternice, îndrăzneţe şi extravagante, care îşi doresc să fie senzuale şi să îşi păstreze în acelaşi timp inocenţa. „Pentru mine provocator nu înseamnă să arăţi cât mai multă piele, ci să ai un stil vestimentar care să îi determine pe cei din jur să facă un pas înapoi!”, spune Maria Simion.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 1 octombrie, începând cu ora 23 la Studio Heaven Club.
Citiți principiile noastre de moderare aici!