Marian Vasile a fost schimbat din funcţie în luna iunie a anului 2014, într-un plen extraordinar, cu votul a 20 de consilieri PSD, PC şi PP-DD. Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș a declarat că această decizie este ilegală şi abuzivă şi a atacat-o în instanţă. Acum, prima instanţă i-a dat câştig de cauză, dar nu este o decizie definitivă, aceasta urmând să fie atacată de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş.
„Am luat decizia de a contesta în instanţă hotărârea Consiliului Judeţean prin care am fost eliberat din funcţia de vicepreşedinte al acestei instituţii, în luna iunie 2014. Pentru că au fost încălcate regulile şi legea, pentru că a fost un abuz pe care eu, din principiu, nu-l pot accepta”, spune Marian Vasile.
Pe 21 ianuarie 2015, în şedinţă judecătorească, Tribunalul Timiş i-a dat dreptate lui Marian Vasile.
„Ei trebuiau să facă comisii înainte de plen şi nu le-au făcut, au încălcat flagrant regulamentul consiliului judeţean, am fost eliberat din funcţie într-o şedinţă extraordinară, numărarea voturilor a fost făcută necorespunzător. Din păcate procesul s-a lungit, el trebuia să fie gata, din punctul meu de vedere, până în decembrie 2014 – s-a lungit din diverse cauze. Instanţa mi-a dat câştig de cauză, se poate face recurs, judecata ulterioară va fi la Curtea de Apel. Speranţa mea este că se va finaliza repede, pentru că vorbim aici de contencios – administrativ. Asta înseamnă că lucrurile probabil vor reveni la normalitate, mai ales în condiţiile astea tumultuoase ce ţin de consiliul judeţean. Sper că lucrurile vor reveni la normalitate în această primăvară. Intenţia mea este de a salva proiectele pe care le-am început deja – din păcate, dacă ne uităm şi tragem linie, vedem că multe proiecte, mai ales mari, au fost anulate de către conducerea politică monocoloră a judeţului”, a declarat Marian Vasile.
Consiliul Judeţean Timiş va ataca această decizie.
„Am primit de la secretarul judeţului o scurtă informare privind faptul că am pierdut în primă instanţă la Tribunalul Timiş acţiunea înaintată de către colegul nostru, consilierul judeţean Marian Vasile, dar după cum bine ştiţi există posibilitatea recursului, la care avem dreptul, la fel ca în orice proces în care suntem implicaţi. Obligativitatea serviciului juridic din cadrul consiliului judeţean este de a promova acţiunile până la ultimele instanţe superioare. Consider că nu a fost abuzivă schimbarea respectivă, pentru că, după cum bine ştim, vicepreşedinţii consiliului judeţean sunt aleşi de către consilierii judeţeni prin majoritatea simplă, realizată la ora votului. Schimbarea colegului Marian Vasile din funcţia de vicepreşedinte s-a datorat unei noi configuraţii politice majoritare la nivelul consiliului judeţean şi cred că rolul nostru ca şi oameni politici, pe lângă faptul de a reprezenta cetăţeanul în acţiunile şi proiectele administrative pe care le întreprindem este şi acela de a fi conştienţi că o anumită funcţie obţinută politic nu este nelimitată”, spune Călin Dobra, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş – PSD.
Citiți principiile noastre de moderare aici!