Deputatul Marilen Gabriel Pirtea consideră că situațiile globale tensionate sporesc neîncrederea generațiilor în instituțiile contemporane.
„Situațiile tensionate din Europa, Asia și cele globale de la nivel internațional, arată o mulțime de puncte critice, surse de creștere a neîncrederii în instituțiile contemporane, din partea noilor generații, dar și pericole implicate în orientarea mentalităților noilor generații. Dominanta hibridă a războaielor purtate astăzi în lume este tot mai vizibilă, dezinformarea și manipularea opiniei publice fiind primul și cel mai evident scop. De la agresiunea Federației Ruse în Ucraina, până la tezele susținute de China în cel mai recent congres al comuniștilor chinezi, care își desfășoară dezbaterile în acest an – dezbateri în care înarmarea deține un rol special – temele importante ale acestor zile sunt legate de conflictele directe sau simbolic-politice prezente pe scena internațională. De asemenea, temele legate de atributele strategice ale noilor confruntări, precum resursele energetice și protecția mediului, sunt printre cele mai atractive pentru noile generații”, consemnează deputatul liberal Marilen Pirtea, prim-vicepreședinte al PNL Timiș.
Astfel, acesta spune că este important să ne concentrăm atenția asupra modului în care noile generații își formează opiniile.
„Merită să ne concentrăm atenția, în dezbaterea publică internă, asupra modului în care se structurează opiniile noilor generații și axele de ancorare ale opiniilor. Este vorba despre teme și subiecte sensibile și relevante pentru societatea viitoare, precum sunt și subiectele legate de: societatea viitorului, infrastructura viitorului, mediul și resursele viitorului, economia și afacerile viitorului, tehnologiile viitorului sau locul României în lumea viitorului. Aceste teme au fost abordate în studiile realizate pe date aplicate de sondaj de către think-tank-ul Strategic Thinking Group, care au adus în dezbaterea publică informații valide despre realitățile contemporane”, arată deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea.
Societatea trebuie să aibă o reacție adecvată vizavi de nevoile și așteptările tinerilor, transmite deputatul.
„Este de așteptat ca analizele realizate prin sondaje aprofundate asupra opiniilor românilor să ne aducă noi date relevante despre percepțiile viitorului, ca de pildă: cum se va dezvolta tehnologia eficienței energetice, transportul public versus transportul privat, subvenționarea de către stat pentru mașinile electrice sau hibrid, impactul risipei de energie asupra schimbărilor climatice, subvenționarea consumatorilor vulnerabili, percepția asupra măsurilor de instalare a panouri fotovoltaice, dar și menținerea calității mediului ori colectarea selectivă a deșeurilor. Sunt teme esențiale, de care mai ales tinerii sunt interesați și față de care ei reacționează cu opinii și convingeri semnificative, care vor determina reacția societății noastre în viitor”, conchide liderul liberal.
Trimite articolul
X…domnule (triplu) Rector. Iaca exact de aia vom avea, cu siguranță, și pe mai departe încă cel puțin o generație de tupeiști ignoranți. Pentru că prin toate exemplele date prin tot ceea ce înseamnă instituții ale Statului român azi, nu văd decât mârlănie, tupeu, incompetenți de succes pe bază de dat din coate, amantlâc, nepotism, etc.
Fix cum faceți și dumneavoastră prin jonglarea cu suspendările de prin mandatele de rector pt a fi ales la infinit sau prin plimbarea neamurilor prin diverse instituții publice doar pt că vă sunt rude.
În concluzie: rămânem ce am fost, pentru încă (minim) o generație. Trist.
-
Rectorul care nu mai apuca sa termine un mandat ? Pacat ca oamenii voteaza fara sa stie ce fac cu adevarat.
dar de razboiul din Etiopia sau invazia SUA in Haiti, nimic?
NU exista criza energetica. Asa cred “intelectualii” ca salveaza planeta. Propaganda peste tot.