Competiția s-a desfășurat la sfârşitul săptămânii trecute, pe parcursul a două zile, în sistemul elvețian de joc, cu șapte runde. Cele de duminică au fost rundele sponsorilor. Câştigătorii au primit diferite premii, de la produse de igienă personală la taloane pentru un service auto şi abonamente la piscină.
Ultimul joc a fost cel mai disputat. Nu mai contau rezultatele anterioare, victoriile sau înfrângerile. Toți jucătorii aveau șanse egale să obțină o excursie în doi la Roma dacă urmau să câștige runda. Unul dintre învingători avea să fie norocosul, prin tragere la sorți. Numele lui este Dan Ciutacu, clasat la finalul competiției pe locul 141.
Câștigătorul primei etape a competiției a fost Marius Bobalcă, cu șapte victorii din șapte posibile și lineaveraj 24 și 9 marțuri obținute. Pe locul secund s-a clasat Viorel Munteanu, cu același număr de puncte, dar cu un lineaveraj inferior: 20. Ocupanții locurilor 3-10 au obținut câte șase puncte, fiind despărțiți după criteriul lineaverajului. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Marius Grozavu .
M.M. H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!