Întâlnirea va avea loc vineri, 4 aprilie, de la ora 19:00, iar invitaţi vor fi Robert Şerban și Radu Pavel Gheo.
”În Ce-a vrut să spună autorul, Marius Chivu deschide o uşă către culisele lumii literare din România anilor 2000, cu trimiteri atât în trecut, cât şi în viitor. 27 de scriitori din mai multe generaţii discută cu Marius Chivu despre arta scrisului, despre împlinirile şi frustrările pe care aceasta le presupune, despre relaţia cu criticii şi cu cititorii, dar şi despre viaţa lor privată, despre visurile şi pasiunile lor mai puţin cunoscute. Cu un total de 40 de texte de o mare varietate stilistică scrise de 23 de autori, Best of: proza scurta a anilor 2000 reuneşte cele mai bune povestiri ale celor mai buni autori de proză scurtă din anii 2000. Această antologie, o premieră în spaţiul editorial românesc, reprezintă astfel şi un act de recuperare, menit să ducă la redescoperirea şi reevaluarea genului scurt şi a noii generaţii de prozatori”, susțin organizatorii evenimentului literar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!