La Timișoara va avea loc un marș al tăcerii, la inițiativa „Neamunit – Organizația Timișoara”. Marşul Tăcerii se va desfășura sâmbătă, 9 martie. Acesta va începe de la Biserica Sfânta Paraschiva (strada Eric Baader) la ora 14, şi se va încheia la monumentul dedicat Rezistenţei Anticomuniste (de la Pădurea Verde), unde se vor depune flori, se vor aprinde candele, se va citi o listă cu o sută de nume de victime ale comunismului și se va rosti o rugăciune.
„Regimul comunist a aruncat în închisoare peste 1 milion de Români, dintre care mulţi au murit în urma regimului barbar de detenţie. Vă invităm alături de noi la un scurt marş al tăcerii, pentru a ne arăta respectul şi recunoştinţa pentru cei care au avut curajul să se împotrivească regimului comunist criminal, cu preţul libertăţii, sănătăţii şi chiar cu preţul vieţii lor, salvând astfel demnitatea neamului Românesc”, transmit organizatorii .
Organizatorii (Neamunit – Organizația Timișoara) vă recomandă să veniţi cu garoafe roşii, candele şi într-o ţinută de culoare închisă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!