Incidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, când polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș au observat de Calea Șagului o prostituată care se urca într-un autoturism.
Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, care s-a oprit pe un teren viran. După aproximativ 10 minute, polițiștii s-au dus lângă autoturism, și-au declinat identitatea, iar șoferul a demarat în trombă.
Imediat oamenii legii au pornit în urmărire, care a durat câteva minute, până în localitatea Chișoda, când șoferul prins cu pantalonii în vine a oprit brusc și s-a dat jos din mașină având în mână o bară metalică cu care a lovit portiera stângă a autoturismului în care se aflau polițiștii.
Bărbatul agresiv a fost imobilizat și preluat de un echipaj al Secției 2 Timişoara. La audieri, acesta a declarat că a crezut că este tâlhărit şi nu era sigur că oamenii care îl urmăreau sunt poliţişti deoarece maşina acestora nu are însemne.
„Suspectul a fost condus la sediul secţiei, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, urmând ca prejudiciul să fie stabilit ulterior”, a declarat Ancuţa Morariu, ofiţer de relaţii cu presa în cadrul IPJ Timiş.
Bărbatul este cercetat în stare de libertate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!