„De trei zile sună alarma în fața geamului meu. Am sunat și la IPJ, și la Locală, au venit aici, au identificat proprietarul și au zis că nu au ce să facă, că nu e spartă mașina. Am ajuns la capătul nervilor”, ne-a scris, revoltat, cititorul nostru.
Omul este convins că alarma este foarte sensibilă și se declanșează chiar și atunci când trec mașini pe lângă ea. Autoturismul este parcat legal, pe marginea străzii Orion, arteră aflată în cartierul Soarelui, unde locuiește și primarul Timișoarei, așa că oamenii legii nu pot face nimic pentru a rezolva situația.
Mașina aparține unei femei din Caraș-Severin, care le-ar fi spus polițiștilor că ea se află în Reșița și că nu poate veni în Timișoara.
Reprezentanții Poliției Locale spun că au fost și ei sesizați de problema de pe strada Orion și că încearcă să ia legătura cu proprietarul. Nu s-a luat însă nicio măsură.
„A fost înregistrată sesizarea în cursul zilei de miercuri, fiind cunoscută și de Secția 2 Poliție. Totodată, s-a transmis situația și la Biroul Rutier și se fac toate demersurile pentru a se lua legătura cu proprietarul, care este din Caraș-Severin. Alte măsuri vor fi stabilite ulterior”, ne-au transmis reprezentanții Poliției Locale.
Cititorul nostru revoltat spune că e convins că dacă automobilul ar fi „urlat” în fața blocului primarului Nicolae Robu, atunci oamenii legii ar fi găsit imediat o soluție.
UPDATE. Problema a fost rezolvată
Polițiștii timișoreni au contactat oamenii legii din Reșița pentru a lua legătura cu proprietara mașinii. Potrivit cititorului tion.ro care ne-a sesizat această situație, mașina a fost luată din locul de parcare, problema fiind astfel rezolvată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!