Polițiștii au fost chemați marți seara, în jurul orei 23.30, să ancheteze un accident, care a avut loc la ieșirea din localitatea Deta, pe strada Târgu Mureș. Ajunși la fața locului oamenii legii au stabilit că într-o curbă la dreapta, situată la ieșirea din Deta către Voiteg, un autoturism a ieșit în afara carosabilului și a avariat cinci mașini parcate regulamentar. După impact, șoferul care a produs accidentul și-a abandonat mașina și a fugit.
În cursul zilei de miercuri, la sediul poliției s-a prezentat Norbert F., de 23 de ani, care a povestit că el a condus mașina respectivă și a produs accidentul. Acesta a mai adăugat că a împrumutat mașina de la Călin Roman, fiul primarului din Deta, pentru a merge până la Timișoara, însă la ieșire din Deta a încercat să evite un animal ieșit în cale, a pierdut controlul volanului și a intrat în cele cinci mașini parcate.
„Având în vedere că accidentul a fost soldat doar cu pagube materiale şi şoferul s-a prezentat în termenul legal de 24 de ore pentru declararea accidentului, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale a acestuia pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum cu amendă de 450 de lei”, a declarat Mădălina Mezdrea, ofițerul de presă al Poliției Timiș.
Unul dintre fiii primarului din Deta, implicat intr-o noua altercatie
Citiți principiile noastre de moderare aici!