Automobilul, un Fiat 500 de culoare albă, a fost furat în noaptea de 13 spre 14 decembrie din zona Sălii Olimpia din Timișoara. Proprietara l-a lăsat în curtea casei, cu cheile în contact, iar persoane necunoscute l-au furat. Au montat pe el plăcuțe de înmatriculare furate de pe o altă mașină și au plecat la plimbare. Nu au bătut însă cale lungă și au ajuns doar la câteva străzi distanță, în zona Lunei. Acolo se pare că au făcut un accident ușor și s-ar fi speriat abandonând autoturismul între blocuri.
Mașina a stat acolo timp de cinci luni, până joi când a atras atenția unei femei care locuiește în zonă. Aceasta a crezut inițial că autoturismul este abandonat și a anunțat acest lucru pe grupul de facebook INFO TRAFIC jud. Timiș. A postat chiar o imagine cu el, iar poza a atras atenția polițiștilor de la Secția 2. Oamenii legii au verificat imediat lucrurile și au realizat că mașina este cea dată în urmărire încă din decembrie. S-au deplasat imediat la fața locului și i-au anunțat apoi pe colegii lor de la Serviciul de Investigații Criminale. La fața locului au fost chemați criminaliștii, iar mașina a fost luată pe platformă și dusă în curtea IPJ Timiș de unde, în cel mai scurt timp, proprietara o va recupera. Polițiștii timișoreni fac acum cercetări pentru a da de urma hoților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!