Traficul autovehiculelor la intersecţia străzilor Cluj cu 1 Decembrie din Timişoara a fost paralizat de un incendiu izbucnit la un autoturism Dacia Nova, aflat la semafor. Şoferul a observat flăcările care ieşeau de sub capotă şi a cerut ajutor de la ceilalţi participanţi la trafic.
„Au sărit doi băieţi să mă ajute. Le-am spus că e pericol de explozie, dacă ajung flăcările la instalaţia de gaz. Au aruncat şoferii cu extinctoare. Am golit cel puţin cinci. Nu au făcut faţă. Pompierii au ajuns la timp. Culmea este că maşina tocmai a fost scoasă din service. E a fiicei mele şi i-am făcut câteva reglaje”, spunea şoferul din Dacia. „După cum s-a dezvoltat incendiul, bănuiesc că problema a fost la bobina de inducţie”, după cum a arătat unul dintre oamenii care au intervenit.
Pompierii şi poliţiştii încearcă acum să stabilească din ce cauze a luat foc autoturismul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!