De când a fost înființat și până în prezent, numărul de telefon TelVerde al Poliției Locale, special creat pentru bicicliști, nu a fost înroșit de apelurile celor care obișnuiesc să pedaleze prin Timișoara.
„Din luna octombrie 2015 și până la sfârșitul lunii februarie 2015, de la înființarea telefonului TelVerde – 0356.913 dedicat bicicliștilor care pot sesiza nereguli ce le împiedică deplasarea cu vehiculele pe două roți au fost primite un număr de 60 de sesizări, în care se reclamă oprirea/staționarea autovehiculelor pe pistele de biciclete din oraș. În aceeași perioadă au fost aplicate 250 de sancțiuni pe această linie, sancțiunile prevăzute de OUG 195/2002 fiind între 210 și 315 lei și două puncte penalizare la permis”, au declarat, pentru Tion.ro, reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
Practic, din octombrie 2015 și până la sfârșitul lunii februarie a acestui an, polițiștii locali au rupt amenzi în valoare 52.500 de lei, dacă sancțiunea aplicată a fost cea minimă prevăzută de lege.
Pe de altă parte, bicicliștii se plâng tot mai des pe rețelele de socializare că șoferii își lasă cu tupeu mașinile pe pistele de biciclete și încurcă circulația cu vehiculele pe două roți, ei fiind nevoiți să ocolească pe trotuar, pe unde nu au voie, sau pe carosabil.
Articole pe aceeași temă:
Tel Verde pentru biciclisti la Timisoara: pot reclama soferii care blocheaza pistele
Citiți principiile noastre de moderare aici!