Cam 50 de autovehicule de colecție vor putea fi admirate de timișoreni sâmbătă, începând cu ora 10.30, pe platoul din fața Operei Române. Își aduc bijuteriile în centrul orașului atât colecționari din Timiș, cât și colecționari din Caraș-Severin și Serbia. Mașinile de epocă vor sta între orele 10.30 – 13 în Piața Victoriei, urmând apoi să fie scoase la plimbare, în paradă, până la Muzeul RATT.
Retroparada de toamnă este organizată în fiecare an de către Retromobil Club România. Evenimentul este deschis tuturor colecționarilor care au mașini cu o vechime mai mare de 30 de ani, originale, aflate în stare tehnică și estetică foarte bună.
Citiți principiile noastre de moderare aici!