Taxa de înmatriculare precum şi impozitul anual pe care trebuie să le plăteşti pentru a-ţi înscrie o maşină adusă din străinătate îi face pe mulţi şoferi timişoreni să recurgă la o formulă aplicată cu succes deja de cei din Bucureşti şi, în general, din sudul ţării: înmatricularea autoturismului în Bulgaria.
Avantajele sunt evidente, costurile fiind de circa trei-patru ori mai mici la sud de Dunăre decât în România. Pentru maşinile al căror motor nu dezvoltă mai mult de 162 CP (sau 120 KW), sau cu o capacitate de până la 2500 centimetri cubi, înscrierea te costă, cu tot cu inspecţia periodică şi asigurarea pe un an, până în 600 de euro. Dacă maşina este mai puternică, mai scoţi din portofel 100 de euro. În anul următor, mai plăteşti 270 de euro pentru impozit, asigurare şi ITP.
Ce te faci însă atunci când te loveşte o maşină înmatriculată în Bulgaria? Se cheamă că ai avut ghinion, înclină să spună reprezentanţii societăţilor de asigurări de la noi. “Dacă păgubitul are asigurare CASCO, totul e în regulă, deoarece despăgubirea se plăteşte de către societatea de asigurări care a emis poliţa, sarcina recuperării banilor revenindu-i în întregime. Problemele apar atunci când proprietarul maşinii avariate are doar poliţă RCA”, explică George Blănaru, şeful Serviciului Daune din cadrul Asirom Timiş.
De altfel, Asirom nu este singua societate confruntată recent cu probleme de acest gen, cazurile în care şoferii timişoreni aşteaptă luni de zile pentru a-şi primi banii de despăgubire nefiind deloc rare în ultima perioadă.
„Procedura e anevoioasă. Practic, după un accident în care vinovat este şoferul unei maşini înmatriculate în Bulgaria, păgubitul trebuie să afle care este corespondentul în România al societăţii la care este asigurată maşina cu număr de Bulgaria. Pentru asta, şoferii trebuie să se adreseze fie Biroului Asiguratorilor de Autovehicule România, fie la societatea la care are poliţa RCA, care poate să-l îndrume spre corespondentul român al societăţii bulgăreşti. Dificultatea pentru păgubit abia acum începe, deoarece trebuie aşteptată din Bulgaria confirmarea Cărţii Verzi a maşinii celui vinovat, iar acest lucru poate dura şi luni de zile”, mai arată George Blănaru.
Până una-alta, păgubitul rămâne şi lovit şi cu banii luaţi, cel puţin dacă nu doreşte să stea cu maşina nereparată. Întârzierea cu care pot plăti asiguratorii daunele nu este însă cel mai mare pericol.„Ghinionul cel mare pentru un şofer aflat în această situaţie ar fi că cel care l-a lovit, să fie asigurat la o societate care nu are corespondent în România, deoarece există şi astfel de firme de asigurări în Bulgaria”, avertizează şeful Serviciului Daune din cadrul Asirom Timiş.
Desigur, există şi pericolul ca cel care v-a lovit maşina să nu fie asigurat deloc. Anul trecut, de exemplu, cei de la Poliţia Rutieră anunţaseră că circa 6000 de maşini înmatriculate în Bulgaria şi având proprietari români, circulau pe şoselele de la noi fără ca deţinătorii lor să mai plătească taxele anuale, autoturismele respective fiind deja radiate la sud de Dunăre.
Fapt care deomstrează încă odată că un accident în care vinovată este o maşină înmatriculată la Ruse, Plovdiv sau Sofia se poate dovedi pentru celălalt şofer o adevărată afacere bulgărească.
Citiți principiile noastre de moderare aici!