Proiectul „Reţea de colaborare universitară online în scopul dezvoltării capacităţii de a furniza competenţe şi competitivitate pentru piaţa muncii”, a început în anul 2010, iar până în prezent au fost realizate mai multe activităţi. Cea mai importantă realizare este Platforma de colaborare online integrată în sistemul eLearning. Această plaformă este închisă şi au acces doar stundenţii şi cadrele didactice ale celor patru universităţi.
„În cadrul acestui program studenţii care urmează cursurile de master vor avea un nivel de instruire mult mai bun având acces la o bază de date teoretică şi practică generalizată la nivelul întregii ţări, pentru că sunt cele patru universităţi agronomice şi vor avea un contact direct cu mediul de afaceri, cei din mediul de afaceri putând să posteze informaţii legate de posibile job-uri existente pentru fiecare domeniu de master care se derulează în cadrul acestui proiect”, ne-a spus coordonatorul de proiect de la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Timişoara, prof.dr. Radu Şumălan.
Un alt lucru important care este posibil prin acest proiect îl reprezintă faptul că studenţii de la masterat se pot transfera la oricare din cele trei universităţi de profil din ţară. „Până acuma sistemul creditelor transferabile era valabil doar pentru studiile de licenţă. Masterul nu recunoştea şcoala pe care ai făcut-o într-o universitate dacă urma să te transferi într-o altă universitate. Acest proiect ajută transferul studenţilor de la master între universităţile agricole partenere, având de fapt o bază comună de instruire pentru fiecare tip de master derulat şi dezvoltat” a mai precizat prof.dr. Radu Şumălan.
Din 2010 până în prezent în cadrul proiectului zeci de cadre didactice au participat la cursuri de perfecţionare pentru îmbunătăţirea conţinutului programelor de studiu, dar şi privind utilizarea platformei. Proiectul este finanţat de Uniunea Europenă, iar întreaga valoarea a acestuia este de aproximativ 2 milioane de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!