Sute de persoane din Regiunea de Vest, majoritatea şomeri de lungă durată sau persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, au urmat cursuri de TIC, operator introducere date pe calculator, florar decorator, tehnician utilaj salubritate, tehnician protecţia mediului, în cadrul proiectului intitulat Măsuri active privind diminuarea şomajului de lungă durată în judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara. De asemenea, au fost organizate o caravană de informare şi consiliere, job-shop-uri şi job club-uri, beneficiarii fiind învăţaţi cum să redacteze un CV sau o scrisoare de intenţie, cum să se prezinte la un interviu de angajare, cum să realizeze un plan de afaceri.
Totodată, au avut loc întâlniri cu managerii unor companii de top, care le-au vorbit celor prezenţi despre satisfacţiile şi dificultăţile cu care se confruntă în conducerea unei mari companii sau despre cât de greu este drumul până în vârf. Acest proiect, care are o durată de 20 de luni, este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeşte în oameni! – cu sprijinul POSDRU Vest.
„Proiectul îşi propune creşterea calităţii resurselor umane şi îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a persoanelor cu o situaţie dificilă pe piaţa muncii în Regiunea Vest în vederea reducerii disparităţilor privind dezvoltarea judeţelor din această parte a ţării, contribuind astfel la măsurile pe care autorităţile le iau în vederea diminuării migraţiei populaţiei active, în special cei tineri, din mediul rural către mediul urban, prin serviciile de consultanţă şi asistenţă precum şi promovarea egalităţii de şanse”, spun reprezentanţii organizatorilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!