”Civilizația românească nu a creat o mare cultură, dar spațiul tradițional a dezvoltat o adevărată epocă a lemnului. Meșterii populari creau unelte folosind mult lemn și uneori metal. Unicate care păstrează urma meșterului, finisate în zeci de ani de folosire, și-au pierdut utilitatea, rămânând cu frumusețea intrinsecă a formei. Leonardo a creat proiecte. Meșterii au realizat unelte. Artefacte din cultura populară sunt asamblate, în tehnica ready-made, sugerând mecanisme complexe și ilogice, cu valoare exclusiv estetică”, susține artistul vizual Mihai-Corneliu Donici.
Vernisajul expoziției ”Mecanismele nedescoperite de Leonardo” va avea loc în 18 septembrie 2014, de la ora 19, la Galeria Pygmalion (Timișoara, str. A Pacha nr.8). Evenimentul va fi întregit de recitalul pe care flautistul Vlad Colar îl va susține la instrumente de lemn (flaut piccolo), interpretând în primă audiție absolută o lucrare a compozitorului timișorean Gabriel Mălăncioiu, dar și o compoziție rar auzită alui Dinu Lipatti.
Expoziția ”Mecanismele nedescoperite de Leonardo” este un eveniment organizat de Asociația Culturală Arte-Factum în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Timiș. Cele 15+1 etnosculpturi create de arhitectul Mihai-Corneliu Donici în cadrul acestui proiect estetic vor rămâne în perioada 18-30 septembrie 2014 la Galeria Pygmalion, accesibilă publicului de luni până vineri, zilnic între orele 13-19.
Evenimentul susține proiectul Capitală Culturală Europeană- Timișoara, oraș candidat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!