Potrivit presei croate, timişoreanul se afla
în vacanţă pe litoralul Mării
Adriatice împreună cu soţia sa şi
fratele acesteia, sâmbătă fiind chiar
prima lor zi în staţiune. Pasionat de
windsurfing, timişoreanul s-a avântat
în apa mării, sâmbătă seara.
El a dispărut cu puţin după ora 20,
într-o furtună care s-a abătut asupra
coastelor din zona oraşului Pula. Păuna a
fost căutat de autorităţi şi de
salvamari, însă fără niciun
rezultat. Operaţiunea de salvare a fost
suspendată din cauza vremii nefavorabile, dar a
fost reluată toată ziua de duminică, dar
şi luni de la primele ore.
Potrivit presei croate, timişoreanul a fost purtat
de vânt în largul mării. Pescarii care
se îndreptau spre ţărm, pentru a se
adăposti de furtună, au povestit că au
observat în larg un bărbat care se
ţinea cu greu de placa de windsurf şi striga
după ajutor, motiv pentru care a anunţat
poliţia portuară. “Am ajuns
sâmbătă la Pula, unde trebuia să
stăm timp de şapte zile. Ceea ce trebuia
să se transforme într-o vacanţă
frumoasă s-a transformat într-un
coşmar. Cosmin nu a făcut niciodată surf
în mare. Până acuma a navigat pe
lacuri“, a povestit îndurerată Cuina
Păuna, soţia medicului timişorean, care
nu şi-a pierdut speranţa ca
autorităţile îl vor găsi pe
bărbatul dispărut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!