O echipă de medici de la Maternitatea Odobescu au colaborat în acest proiect cu doctori de la Universitatea de Medicină din Szeged, Ungaria, Departamentul Obstetrică-Ginecologie, în perioada februarie 2012–ianuarie 2013 şi au încercat să găsească tratamente cât mai bune pentru a trata infertilitatea feminină.
,,Diploma am primit-o pentru că ne-am depăşit cu mult indicatorii propuşi şi ni s-a spus că proiectul nostru a îndeplinit cel mai bine obiectivul programului, adică am realizat apropierea persoanelor de o parte şi de alta a graniţei pentru rezolvarea problemelor comune”, a declarat dr. Olimpia Oprea, managerul proiectului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!