Medicii s-au înţeles – nu vor ieşi în stradă în oraşul de pe Bega, dar sunt solidari cu revendicările colegilor din ţară. Deşi lista de revendicări e lungă, iar cererile medicilor sunt importante. „Există dificultăţi financiare, o ducem mai prost. E nevoie de un efort de asanare a societăţii”, a spus Lazăr Fulger, preşedintele Colegiului Medicilor Timiş. Şi totuşi, reprezentanţii coaliţiei profesioniştilor din Timiş au decis să spună pas protestului în stradă.
Lista revendicărilor conţine şase solicitări majore, respectiv alocarea a minumum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege specifică sistemului de sănătate în care proiectul privind performanţa să reprezinte un capitol, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi.
Susţin aceste revendicări reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor: Colegiul Medicilor Dentişti, ai Colegiului Psihologilor, Colegiul Farmaciştilor, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România, Federaţia SANITAS, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, Societatea Medicilor din Colectivitatile de Copii Tineri şi Asociaţia Medicilor Rezidenţi din România.
Protestele sunt programate să înceapă pe 18 septembrie, în oraşele şi judeţele unde medicii vor ieşi în stradă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!