De Ziua Internațională a Păcii, în 21 septembrie, la Timișoara va avea loc un eveniment în cadrul căruia sunteți chemați să meditați pentru pace. Organizatorii (Heartfulness România) vă cheamă vineri, în 21 septembrie, începând cu ora 13, în Parcul Botanic din Timișoara, pentru a medita.
„Dragi prieteni, suntem mulți cei care ne gândim la pace și armonie în lume, între țări, în societate, acasă în familie și la pacea interioară. ONU sărbătorește în fiecare an Ziua Păcii, în 21 septembrie. Cu această ocazie, Institutul Heartfulness organizează un lanț de evenimente, în 24 de orașe europene, unde se vor aduna oameni ca mine și ca tine, care vor celebra această zi prin meditația inimii. Se va experimenta meditația în mod sincron în toate aceste orașe”, transmit organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.
Meditațiile vor avea loc, conform organizatorilor, în Timișoara, Aosta, Arad, Barcelona, Botoșani, Brăila, Bristol, Bruxelles, București, Cheltenham, Cluj Napoca, Geneva, Hunedoara, Inverness, La Réunion, Londra, Lille, Munchen, Nancy, Oslo, Ploiești, Stockholm, Torino, Trieste, Viena.
„Vă invităm pe toți cei care credeți că merită să vă opriți 30 de minute din mersul vostru, sa medităm pentru idea de pace, vineri, 21 septembrie, în Parcul Botanic. Pacea se naște în inima noastră! Meditațiile se vor desfășura la orele 13:15 și 17:45. Toate persoanele peste 16 ani sunt binevenite!”, transmit organizatorii.
Ziua Internațională a Păcii este sărbătorită în fiecare an pe 21 septembrie. A fost sărbătorită pentru prima oară în 1982, iar de atunci este sărbătorită în fiecare an de mai multe națiuni, organizații politice și militare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!