Iulius Mall Timișoara este primul loc din ţară unde promovarea digitală ajunge direct pe masa consumatorului. De vineri, 8 aprilie, cei care merg să mănânce la mall, vor găsi la Food Court-ul Almondo o sută de mese cu ecrane speciale, unde vor putea urmări, în timp ce servesc prânzul sau cina, cele mai noi promoţii şi evenimente din oraş.
Un produs inovativ digital media îşi face intrarea în România, spun reprezentații complexului comercial. DigiTable Media este un produs new media sofisticat şi atractiv, care va conecta consumatorii şi advertiserii, prin reclame HD care vor atrage toate privirile. DigiTable Media, companie intenațională, va face din Food Court-ul de la Iulius Mall o zonă high-tech, implementând un sistem nou de spaţiu publicitar.
„Am ales Timişoara ca prim oraş unde vom implementa acest sistem, cunoscut fiind faptul că aici deschiderea pentru noi tehnologii este mai mare, consumatorul timişorean fiind unul elitist şi informat. Următorul pas sunt mall-urile din Cluj, Iaşi şi Suceava, dar şi celelalte oraşe mari ale României”, au precizat reprezentanţii DigiTable Media.
Publicitatea ce poate fi văzută pe ecranele din mijlocul meselor se adresează tuturor categoriilor de public.
M.M. H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!