Potrivit prognozei transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de vineri, se înmulţesc precipitaţiile în Oltenia, Muntenia şi mare parte din Transilvania şi Moldova. Acestea se vor transforma în ninsori, în special în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, Moldova şi la munte.
În Banat, în intervalul 25 – 28 decembrie va avea loc un proces de răcire, iar maximele diurne nu vor mai depăşi, în medie, 1 grad Celsius, în timp ce minimele nocturne vor scădea spre -5 grade.
Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în jurul datei de 26 decembrie, când va ploua, dar şi în intervalul 29 decembrie – 3 ianuarie, când vor fi şi lapoviţe sau ninsori, mai ales în cursul nopţilor.
La munte, până la sfârşitul săptămânii, vremea se va răci de la o zi la alta, iar mediile termice vor scădea spre minus 8 grade ziua şi minus 12 grade noaptea. Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii extinse şi moderate cantitativ va creşte de joi, când vor predomina ninsorile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!