Stagiunea de evenimente « The Metropolitan Opera – New York la Timişoara » continuă sâmbătă 08 ianuarie 2011, la ora 20, în Aula Magna a Universităţii de Stiinţe Agricole a Banatului (USAB), cu o nouă transmisie prin satelit, Live in HD, cu opera « La Fanciulla del West » de Giacomo Puccini. « O operă a vestului sălbatic, avându-i ca protagonisti pe Deborah Voigt în rolul lui Minnie, Marcello Giordani în rolul lui Dick Johnson, Lucio Gallo în rolul mizerabilului şerif Jack Rance. Dirijor spectacolul va fi Nicola Luisotti. Este o producţie Giancarlo del Monaco (fiul regretatului tenor italian Mario del Monaco). Gazda transmisiunii “La Fanciulla del West – Live in HD” va fi soprana Sondra Radvanovsky, aflată la ora actuală în repetiţii pentru opera “Tosca”, cu care va debuta luna aceasta la Met. Spectacolele cu opera “La Fanciulla del West” marchează aniversarea a 100 de ani de la premiera sa mondială, ţinută la The Metropolitan Opera, pe 10 decembrie 1910.
“La Fanciulla del West – Live in HD” va fi transmisă în : Africa de Sud, Argentina, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Croaţia, Danemarca, Egipt, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Hong Kong, Insulele Bahamas, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Korea de Sud, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Mexic, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Peru, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România (la Bucuresti şi Timişoara), Slovacia, Spania, Suedia, Ungaria, Uruguay », precizează Sorin Arădean, organizatorul evenimentului la Timişoara.
S.P.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!