A doua etapă a proiectului „Cărţile vin la tine în cartier. Citeşte şi dă mai departe!” se apropie de sfârşit. În dorinţa de a promova lectura în rândul locuitorilor de cartierul Giroc, reprezentanţii Asociaţiei Culturale Pro Arta le-au oferit acestora posibilitatea de a împrumuta cărţi de la o biserică, o florărie şi chiar o alimentară din zonă.
După ce, timp de patru luni, locuitorii din cartier au putut citi cele 300 de cărţi pe care le-au găsit la florărie, alimentară şi biserică, acum aceştia sunt invitaţi la două lecturi publice. Vor fi organizate două întâlniri, una destinată copiilor şi alta adulţilor.
Cei mici sunt aşteptaţi sâmbătă, 13 martie, la ora 11.00, la Biserica Martirilor. Acolo, Alina Manea le va citi copiilor poveşti din volumul „O mie şi una de nopţi” şi din nuvelele lui Tolstoi.
Cei mari sunt invitaţi, în 25 martie, de la ora 17.30, la o oră de proză cu scriitorul Daniel Vighi, la sediul Cetrului Areopagus de pe Calea Martirilor nr. 104 din Timişoara.
Proiectul, menit să încurajeze lectura, se desfăşoară în parteneriat cu Primăria Timişoara, RATT, editurile Cartier, Humanitas, Bastion, Polirom, Brumar şi Tritonic, precum şi librăriile Cartea de nisip, Humanitas Joc secund şi Emil Cioran. Scriitorii care contribuie la derularea acestui proiect sunt Daniel Vighi, Dan Lungu, Daniela Raţiu, Borko Ilin, Radu Pavel Gheo şi Marian Oprea, iar principal finanţator este Clubul Rotaract Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!