Pe de o parte, o parte dintre elevi au avut de ales între probele de fizică, chimie, biologie sau informatică. Vorbim de cei care au terminat profilul real din filiera teoretică, profilul tehnic, profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică sau profilul militar din filiera tehnologică.
Pe de altă parte, ceilalți au avut de ales între geografie, filosofie, logică și argumentare, economie, psihologie și sociologie. Acestea au fost opțiunile pentru cei care au terminat profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică sau orice profil din filiera vocațională, cu excepția celui militar.
Examenul a început de la ora 09:00. Elevii au avut trei ore la dispoziție pentru a finaliza proba. Ca și la precedentele, elevilor le-au fost explicat și că există pericolul de a fi eliminați dacă nu respectă anumite reguli. De exemplu, nu au avut voie să intre cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe sau poșete. La fel, a fost interzis accesul cu manuale sau alte cărți care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, dar și cu dispozitive electronice de calcul. Bineînțeles, elevilor le-a fost interzis și să comunice între ei sau cu exteriorul, să schimbe foi sau ciorne.
Ar fi de amintit că cei care sunt prinși cu tentative de fraudă sunt eliminați și nu se vor mai putea înscrie la următoarele două sesiuni de bacalaureat.
Primele rezultate, pe 3 iulie
Calendarul bacalaureatului a fost dat parțial peste cap de greva profesorilor. Astfel, probele de competențe au fost în primă fază amânate, pentru ca mai apoi să fie anulate și echivalate cu mediile din timpul liceului. Probele scrise, însă, se desfășoară conform calendarului aprobat inițial. Ar mai fi de desfășurat doar cea opțională de limba maternă, joi.
În Timiș, sunt înscriși la bacalaureat aproximativ 4.000 de elevi. Luni, de la proba de limba română, însă, au lipsit 118 candidați. Marți, de la probele de matematică și istorie au absentat, de asemenea, 176 de elevi. Până acum, au fost eliminați doi elevi, unul luni și unul marți. Ambii susțineau examenul la Liceul cu Program Sportiv „Banatul” și aveau asupra lor dispozitive audio.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 3 iulie. Între 4 și 6 iulie vor fi soluționate contestațiile, iar pe 7 iulie vor fi afișate și rezultatele finale.
UPDATE. În Timiș au lipsit 167 de elevi, iar unul a fost eliminat
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Timiș, 4.028 de candidați au fost înscriși la probele de miercuri ale bacalaureatului. Dintre aceștia, au lipsit 167, iau unul a fost eliminat.
Defalcat, pe discipline, potrivit inspectoratului, situația prezențelor la examen ar sta astfel:
- Biologie/Anatomie: înscriși – 1.538/ prezenți – 1473;
- Chimie: 46/ 45;
- Economie: 10/ 10;
- Filosofie: 9/ 9;
- Geografie: 1.682/ 1.600;
- Informatică: 243/ 243;
- Logică, argumentare și comunicare: 213/ 206;
- Psihologie: 64/ 63;
- Sociologie: 107/ 106.
Și de această dată, a fost un elev eliminat. Acesta susținea proba la biologie la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara și a fost prins cu un dispozitiv audio asupra sa. De această dată, însă, a fost nevoie și de prezența jandarmilor.
„Și de data aceasta am avut un candidat care a fost prins cu un dispozitiv audio asupra sa, nu a recunoscut și a fost nevoie de chemarea echipajului de jandarmi. Candidatul a fost elev la Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură «Casa Verde», școală arondata la Centrul de Evaluare nr.8, constituit la Colegiul Național Pedagogic «Carmen Silva»”, precizează inspectorul școlar Nicolae Cosmin Hogea.
Pe aceeași temă:
UPDATE. Elevii dau marți bacalaureatul la proba obligatorie a profilului: matematică sau istorie
Citiți principiile noastre de moderare aici!