Astfel, miercuri, se va opri furnizarea apei potabile între orele 9.00-12.00 în cartierul Plopi, ca urmare a unei defecţiuni apărute în incinta Staţiei de tratare a apei Bega, care trebuie remediată.
La reluarea alimentării este posibil ca locuitorii din zonă să constate că apa este tulbure, dar perturbarea va fi de scurtă durată, iar cei de la Aquatim nu recomandă folosirea apei în scopuri menajere până când nu se limpezeşte.
Pentru sesizări şi reclamaţii legate de apă-canal consumatorii pot apela dispeceratul Aquatim, la telefon 0256/ 201.362.
Citiți principiile noastre de moderare aici!