Migranții au fost descoperiți în momentul în care un cetățean iranian, cu documente de refugiat în Suedia, s-a prezentat în Vama Cenad pentru a trece din România în Ungaria. Bărbatul de 43 de ani conducea o autorulotă și era însoțit de o femeie de 39 de ani, cetățean iranian cu cetățenie suedeză. Polițiștii de frontieră au efectuat un control asupra autorulotei și au descoperit, în partea dreaptă a acesteia, un compartiment improvizat. Au verificat spațiul și au descoperit în interior trei bărbați, două femei și un copil.
„Din primele verificări, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni iranieni, adulții având vârste cuprinse între 28 şi 38 de ani, iar minorul având vârsta de 15 ani. Persoanele în cauză au declarat că intenționau să ajungă în vestul Europei și au recurs la această metodă deoarece nu dețineau documente valabile. Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului și pasagerei pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun”, transmit polițiștii de frontieră timișeni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!