Grupul a fost observat în noaptea de marți spre miercuri în zona localității Beba Veche, în apropiere de Triplex Confinium. Migranții, 13 afgani și un pakistanez, se ascundeau în culturile agricole din apropierea frontierei. Polițiștii de frontieră și jandarmii au plecat imediat în direcția respectivă și au preluat persoanele pentru verificări.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că grupul este format din 13 cetăţeni afgani şi un pakistanez, dintre care 8 minori, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, care nu aveau documente asupra lor. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele 14 persoane urmând a fi predate unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiş, în vederea luării măsurilor legale”, povestesc oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!