Programul de înlocuire a contoarelor a demarat la începutul lunii august şi se va încheia la sfârşitul primului trimestru al anului următor. Până în prezent, s-au montat deja 100 de contoare, pe străzile Nicolae Titulescu, Nufărul, Ion Barac şi Iuliu Maniu. Instalarea se face de către salariaţii societăţii, iar clienţii vor fi anunţaţi cu 48 de ore înainte, printr-o înştinţare scrisă.
Consumul înregistrat de contoarele cu transmisie radio poate fi citit de la o distanţă de până la 200 m, cu ajutorul unui dispozitiv portabil de mici dimensiuni. Salariaţii societăţii pot citi astfel consumul înregistrat de un contor chiar şi atunci când nu au acces la acesta (contor montat pe proprietate privată, cămin inundat etc).
„Clienţii nu vor suporta niciun fel de costuri, înlocuirea contoarelor fâcînd parte din programul de investiţii al societăţii. În Timişoara, au fost instalate deja circa 4.500 de contoare cu telecitire, în perioada 2008-2011”, precizează Aquatim. Cele 4.850 de apometre care vor fi înlocuite în cadrul actualului program vor fi montate, după o verificare, în alte localităţi din judeţ. Aquatim va respecta astfel unul din angajamentele din strategia de dezvoltare regională, care prevede contorizarea localităţilor din aria de operare.
„În judeţ, vom instala prioritar contoare în locurile unde apa potabilă nu este folosită, în mod raţional, pentru consumul casnic, ci mai ales pentru udatul grădinilor”, mai spun reprezentanţii Aquatim.
Citiți principiile noastre de moderare aici!