Chiar dacă în județul Timiș au fost solicitate, în acest sezon al infecțiilor respiratorii, 30.787 de doze de vaccin antigripal, în urma necesarului transmis de medicii de familie și reprezentanți ai spitalelor, Ministerul Sănătății a repartizat celui mai vestic județ al țării 21.860 doze.
Conform Direcției de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății a trimis în teritoriu, în data de 18 septembrie, prima tranșă de vaccin antigripal, respectiv 730 doze, care a fost repartizată personalului medical din serviciile la risc, iar tranșa a II-a a ajuns în Timiș în 17 octombrie – 7.280 doze, care sunt repartizate medicilor de familie.
Dozele următoare de vaccin vor fi livrate eșalonat astfel: tranșa a III-a, până la 10 noiembrie – 7.290 de doze, iar ultima tranșă va fi livrată până la 30 noiembrie. Vaccinul va fi distribuit medicilor de familie, unităților medicale și persoanelor rezidente în sistem instituționalizat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!