Înainte de Revelion, poliţiştii au controlat pieţele din judeţul Timiş şi, deşi sancţiunea este drastică, au găsit mai multe persoane care vindeau petarde şi artificii fără autorizaţie. Numai în ultimele două zile, oamenii legii au confiscat mii de materiale pirotehnice.
Joi, pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu şi strada Victor Hugo poliţiştii au descoperit trei bărbaţi, doi din municipiul Timişoara şi unul din judeţul Galaţi, care vindeau aproape 1.900 de petarde şi artificii. Cei trei s-au ales cu dosare penale, iar materialele pirotehnice au fost confiscate.
Şi poliţiştii din Săcălaz au găsit asupra unui localnic, tot joi, aproape 200 de pocnitori, pe care acesta a declarat că le-a cumpărat din Piaţa 700 din Timişoara. Acest lucru nu l-a salvat de dosar penal.
Petarde şi artificii au fost descoperite de poliţiştii din Timişoara chiar şi în trafic. Astfel, joi, poliţiştii au oprit pe strada Peneş Curcanul un autoturism condus de un timişorean în vârstă de 34 de ani care transporta sute de obiecte pirotehnice în valoare de 1.500 de lei. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.
Cea mai mare captură de artificii a fost făcută miercuri, la Recaş, poliţiştii din localitate descoperind în autoturismul unei femei din Caransebeş nu mai puţin de 15 kilograme de petarde. Aceasta, împreună cu un alt timişorean care vindeau aceaste obiecte în piaţa din Recaş sunt cercetaţi acum penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
B.A.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!