„Vă invităm să petrecem împreună, pe 1 Decembrie, Ziua Națională a României și să-ncingem hora, în Piața Traian, la Târgul de Produse Tradiționale!”, sună invitația societății de piețe, făcută pe Facebook.
Potrivit celor de la piețe, se vor găti mii de porții de fasole cu ciolan și cârnați pentru timișorenii dornici să petreacă Ziua României în Piața Traian, la târgul inventat de directorul societății, Ionuț Nasleu.
Pentru 7 lei, vizitatorii vor putea servi o porție de fasole bătută de post, ciorba va costa 10 lei, iar fasolea cu ciolan va fi 15 lei. Distracția începe la ora 11.
„Pe 1 Decembrie, hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română, în Piața Traian. Vă invităm să petrecem împreună românește, în Piața Traian, să încingem Hora Unirii, să cântăm împreună Imnul României! V-am pregătit mii de porții de fasole cu ciolan și cârnați, să ne bucurăm împreună de Ziua României”, ne transmit reprezentanții societății. Evenimentul este organizat de SC Piețe SA și sprijinit de Primăria Timișoara, se mai laudă organizatorii.
Tot duminică, când celebrăm Ziua Națională, primăria deschide Târgul de Crăciun, cu o serie de evenimente. Va fi mâncare și în parcarea de la Modex, ca în fiecare an la acest eveniment, dar nu se știe dacă anul acesta se vor prepara și mici sau grătare acolo.
AICI găsiți programul complet!
Vă reamintim, primarul Nicolae Robu a luat o decizie drastică, zilele trecute, după un scandal iscat de șeful de la piețe, care a adus lăutari pe scena special amenajată în Piața Traian. Cântăreții de muzică de petrecere au făcut dedicații inclusiv pentru primar, gest ce l-a enervat la culme pe edil, astfel că a dat o notă internă prin care a anunțat că a interzis manelele, dedicațiile, micii și grătare pe domeniul public, la evenimentele organizate de primărie. S-a creat o adevărată isterie la nivel național, după ce unele publicații au anunțat că Robu a interzis manelele la Timișoara.
Detalii despre interdicția lui Robu găsiți AICI!
Trimite articolul
XVa amintesc ca reactia adversa de la fasole este mai neplacuta decat mirosul de mici si gratare. Pe langa ambientul neplacut, se va forma si un efect de sera deasupra Pietei – prea mult CO2. Si asa s-a dovedit luna trecuta ca poloarea in Timisoara a ajuns la nivelul critic. Dl Robu, doriti sa aveti din nou probleme cu garda de mediu?
Cand voi citi ca au fost 6.247 de portii voi intelege ca facturile sunt transparente si ca bugetarul nu se imbogateste pe spatele fraierilor chiar de Ziua Nationala. DNA de 30 de ani dormiteaza!
daca nu e pe gratis nu are nici un farmec pentru pomanagii de serviciu.
La cazane cu fasole si ciolan, se vor ghiftui bastanii in Pta lui Traiani!
1 decembrie și dictatura !
Fasole și ciorbă ce altceva asta-i tradiția Romanes să ne trăiască!!!!
Poate si oarece cantece patriotice sau si la astea are o fobie uica Robu?