Cursa răţuştelor, ajunsă în acest an la cea de-a treia ediţie, a avut loc în cadrul Festivalului Bega Bulevard, organizat de Primăria Timişoara, menit să pună în valoare canalul Bega. Organizată în parteneriat cu Cluburile Rotaract din Timişoara, sub egida Rotary, cursa răţuştelor reprezintă de fapt un eveniment caritabil. Timişorenii au putut „adopta” răţuştele aruncate în Bega contracost, prin cumpărarea unor bilete, urmând din banii strânşi să se facă renovări la saloanele de la Secţia de Pediatrie din cadrul Clinicii Bega, potrivit reprezentanţilor municipalităţii.
Întrecerea răţuştelor a avut loc pe traseul cuprins între Podul Tinereţii, de la Universitatea Politehnica, şi Podul Traian, dinspre Piaţa Maria.
Au fost de fapt două concursuri: unul pentru firme şi altul pentru publicul larg. Într-o primă fază, organizatorii au lansat la apă, direct de pe malul Begăi, aşa-numitele răţuşte sponsor, personalizate, ale firmelor. După ce au fost premiate răţuşca cea mai frumoasă şi cea mai rapidă, de pe Podul Tinereţii au fost aruncate în apă circa 5.000 de răţuşte – competiţia pentru publicul larg. O mulţime de timişoreni au urmărit întrecerea de pe cele două maluri ale canalului Bega şi de pe poduri, iar copiii au fost încântaţi de eveniment.
Fiecare răţuşcă a avut o serie, un număr. Timişorenii au putut „adopta” una sau mai multe răţuşte cumpărând bilete de participare la concurs cu 5 lei. În joc au fost mai multe premii pentru cei care au deţinut seriile răţuştelor care au ajuns primele la linia de sosire. Premiul cel mare a fost 1.000 euro, premiul II un set de cauciucuri, iar premiul III o staţie de emisie-recepţie. De asemenea, au fost acordate şi 18 premii speciale.
Primele trei serii câştigătoare au fost: locul I – 1439, locul II – 3308, locul III – 908. Potrivit regulamentului concursului, câştigătorii au avut la dispoziţie mai bine de 15 minute pentru a se prezenta cu biletele la scena de vizavi de Terasa Flora pentru validarea acestora. Cel care a ieşit pe locul I nu s-a prezentat însă, aşa că organizatorii au decis ca următorul clasat, cel care a ieşit iniţial pe locul II să ia premiul cel mare de 1.000 de euro, cel de pe locul III premiul II, iar primul dintre cei 18 care au obţinut premii speciale premiul III. Cursa răţuştelor a avut şi un câştigător de numai un anişor, căruia părinţii i-au cumpărat bilet.
Răţuştele au fost strânse din Bega la finalul cursei, dar câteva rebele au reuşit să scape.
În încheierea Festivalului Bega Bulevard, pe scena de vizavi de Terasa Flora a concertat „Cover Band”, adică Bebe Bicha, Horea Crişovan, Călin Cercel, Cristi Pup şi Vali Potra.
Citiți principiile noastre de moderare aici!