Conform Direcției de Sănătate Publică, în Timiș au fost raportate 2.210 infecții acute ale căilor respiratorii superioare (viroze), în săptămâna 14 – 20 octombrie. În aceeași săptămână, 75 de pacienți cu această afecțiune au avut nevoie de internare.
În cel mai vestic județ al țării s-au semnalat și 264 pneumonii (săptămâna trecută), iar 42 de pacienți au necesitat internare. În Timiș nu au fost raportate cazuri de gripă, conform DSP Timiș.
„Raportările se încadrează în valorile așteptate pentru această perioadă și sunt mai scăzute față de raportările săptămânii anterioare”, transmit cei de la DSP Timiș.
Din tranșa de vaccin gripal distribuită pentru vaccinarea personalului medico-sanitar au fost imunizate un număr de 730 de persoane. Săptămâna trecută, în Timiș au ajuns 7.280 de doze de vaccin antigripal, care au fost repartizate medicilor de familie din județ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!