Evenimentul a atras interesul timişorenilor încă de la primele ore de la deschidere. Cum intrarea este liberă, vizitarea evenimentului poate fi o excelentă oportunitate de petrecere a timpului liber. „În anii trecuţi mai mergeam pe munte, si mai adunam pietre, unele mai … lucitoare, altele mai puţin. Am venit cu băieţelul meu să vedem expoziţia. Cel mic a rămas plăcut impresionat mai ales de florile de mină. Cum bate lumina stălucesc superb”, ne spunea Lucian Enea, un timişorean venit la orele prânzului la Mineral Expo.
Exponatele prezentate de colecţionar nu sunt ieftine. „Un asemenea mineral are preţurile de la 100 şi ceva de euro în sus. Cele mari, bine cristalizate şi curate, fără impurităţi ajung şi la sute sau chiar mii de euro”, am aflat de la unul dintre aceştia.
De un interes deosebit s-au bucurat „pietrele” transformate în mici statuete. De asemenea, mulţi au dorit să afle informaţii suplimentare rferitoare la proprietăţile energetice ale diferitor roci.
Bijuteriile expuse au fost, de asemenea, extrem de căutate. Handmade, acestea au atras mai ales interesul doamnelor şi domnişoarelor.
În standurile amenajate pot fi admirate cristale native însoţite de povestea lor, aduse tocmai din Brazilia, Chile, SUA, Canada, Egipt, Madagascar, India sau Australia, dar si din zone romaneşti, precum Baia Mare, Brad, Roşia Montană, Ocna de Fier sau Oraviţa. Mai sunt expuse bijuterii din pietre semipreţioase în monturi spectaculoase lucrate cu fineţe de profesionişti si iubitori ai frumosului, dar şi obiecte de decor şi minerale în formă brută, utilizate în cristaloterapie. Geode, flori de mină, opale, smaralde, safire, rubine… toate pot fi găsite în următoarele zile la Casa Tineretului.
Expoziţia este deschisă publicului între orele 10 – 19, iar intrarea este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!