Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara a fost marţi locul de întâlnire al celor care activează în agricultura timişeană la toate nivelurile şi reprezentantul Guvernului, Maricel Dima, subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii, venit în Banat în locul lui Petre Daea, rămas la Bucureşti, probabil pentru şedinţa de Cabinet.
Discuţiile au vizat modul în care se alocă fondurile europene pentru societăţile şi fermele din domeniul agricol, dar şi pentru autorităţile din mediul rural. După ce a vizitat Biledul şi o societate din sectorul serelor, respectiv o fermă zootehnică, Dima a venit la USAB Timişoara să discute direct cu fermierii. Iar aici a descoperit că fondurile, importante de altfel, oferite ca susţinere nu pot acoperi cea mai stringentă necesitate a oamenilor din domeniu: lipsa forţei de muncă, mai ales a celei calificate. Dima a vorbit despre una dintre strategiile ministerului unde activează, mai precis zootehnizarea agriculturii româneşti.
„Prin ceea ce facem noi la Ministerul Agriculturii vrem să stimulăm investițiile și dezvoltarea sectorului agricol pe toate componentele lui, avem și direcțiile de finanțare pe zona europeană. În zootehnie vom veni, în viitorul imediat, însemnând în acest an, cu unele dintre programe în câteva luni, pe noua strategie a Ministerului Agriculturii, care înseamnă zootehnizarea României.
Vom veni cu programe pe care le-am anunțat deja, precum sprijinul pentru producția din agricultură, susținerea rasei bălțate românească și brună, a bovinelor, ovinelor și caprinelor. Vom veni spre centre de colectare legume-fructe, lână, carne, lapte, cu scopul utilizării acestor centre la nivel regional”, a declarat Maricel Dima.
Secretarul de stat a vorbit despre importanţa pe care universităţile de specialitate o au în dezvoltarea agriculturii, prin pregătirea de personal specializat şi adaptat la cerinţele actuale tehnice. Dima a mai spus că este în curs de pregătire un proiect de modificare a legislaţiei, prin care Ministerul Agriculturii să poată interveni şi finanţa direct sistemul de învăţământ preuniversitar din domeniul agricol.
„Tehnica a avansat extrem de mult și este foarte greu să ținem pasul cu acest progres tehnic. Există tractoare, combine computerizate, se folosesc sisteme GPS, diferite soft-uri, iar pentru toate aceste lucruri trebuie să ai oameni pregătiți. Ministerul Agriculturii vrea să finanțeze liceele agricole din punct de vedere al dotării, să facem legătura școlii cu întreprinderi agricole, astfel ca elevii să poată să facă practică. Iar când termină școala să le creăm un culoar pentru a se angaja mai ușor. Va fi nevoie și de multă promovare. În acest moment, ajung în liceele agricole cei care nu au intrat în liceele bune, sunt cam ultimii”, a mai declarat Maricel Dima.
Gazdele evenimentului, cei de la USAB Timişoara, şi-au propus să fie o interfaţă utilă între fermieri şi reprezentanţii ministeriali.
„A fost un eveniment organizat de universitatea noastră, împreună cu reprezentanţii administrației locale, administrația centrală și instituțiile care sunt implicate în zona de finanțare, de gestionare în tot ceea ce înseamnă problematică agricolă: Direcția Agricolă, AFIR, APIA și o parte din primăriile din județ, care au aplicat pentru atragerea de fonduri în comuna lor. Universitatea noastră a considerat oportun acest eveniment pentru a transmite un mesaj celor care au fost interesați de atragerea de fonduri”, a declarat, la rândul său, Cosmin Popescu, rectorul Universității de Științe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!