Vă reamintim că, la mijlocul acestui an, Primăria Timișoara va pierde finanțarea de 6 milioane de euro de la Uniunea Europeană, bani folosiți pentru reabilitarea malurilor Begăi, dacă nu reușește să pună în funcțiune vaporașele achiziționate din bani proprii, dar care fac parte integrantă din acest proiect. Pentru folosirea lor ca mijloace de transport public, Primăria Timișoara trebuie să obțină un aviz din partea unei structuri care în prezent nu există. Timp de mai mulți ani, problema a tot fost pasată între Ministerul Transporturilor și cel al Apelor. Pentru scurt timp, în timpul guvernării Grindeanu, se părea că lucrurile vor fi tranșate, însă Guvernul a căzut, iar peste dosarul vaporașelor iar s-a așternut praful.
Mai mult, pe 11 aprilie, chiar Ministerul Transporturilor răspundea unei interpelări făcute de deputatul PNL de Timiș Pavel Popescu și susținea că problema înființării Administrației Canalului Bega revine celor de la Ape.
„Având în vedere că Administrația Bazinală de Apă Banat, sucursală cu personalitate juridică a Administrației Naționale Apele Române, deține în administrare, printre altele, bazinul hidrografic al râului Bega, respectiv râul Bega, domeniul public al statului, și înființarea unei «Administrații a Canalului Bega» în subordinea Ministerului Transporturilor ar afecta ABAB (imposibilitatea funcționării acestei instituții), ținând cont de faptul că infrastructura sistemului național de gospodărire a apelor, administrată de Administrația Națională «Apele Române», este parte componentă a infrastructurii critice la nivel european, reprezentând un interes strategic și la acest nivel (…) Ministerul Apelor și Pădurilor a inițiat în luna ianuarie 2018 un proiect de ordonanță a guvernului pentru modificarea și completarea OG 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale «Apele Române», astfel că: la articolul 3, alin. (1), după litera s) se introduce litera ș) cu următorul cuprins: «prin excepție de la prevederile art. 25 din OG 22/1999 privind administrarea porturilor și a căii navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare, cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâre a guvernului se stabilesc unitățile cu personalitate juridică prevăzute în Anexa 1 la prezența ordonanță care pot îndeplini și funcția de administrație pe cale navigabilă, în condițiile legii”, se arată în răspunsul semnat de Maria Magdalena Grigore, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Nici 20 de zile nu au trecut de la acel răspuns, că pe site-ul Ministerului Transporturilor a apărut un proiect de Hotărâre a Guvernului prin care aceștia își asumă înființarea Administrației Canalului Bega.
Acesta a fost publicat pe 24 aprilie, iar persoanele interesate pot face propuneri și observații până pe 4 mai.
„Regia Autonomă «Administrația Canalului Navigabil Bega», denumită în continuare Regia, este organizată în scopul asigurării condiţiilor de navigaţie pe sectorul românesc al canalului navigabil Bega şi pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce revin statului român din convenţiile şi acordurile internaţionale la care România este parte şi care i-au fost încredinţate prin delegare de competenţă de către Ministerul Transporturilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Regia se înființează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și va avea ca obiect de activitate:
a) asigurarea gabaritelor minime de navigaţie stabilite în conformitate cu prevederile naţionale şi internaţionale aplicabile, prin dragaje de întreţinere;
b) asigurarea semnalizării costiere şi plutitoare;
c) efectuarea de măsurători topohidrografice;
d) ducerea la îndeplinire a unor obligaţii ce revin statului român din convenţiile şi acordurile internaţionale la care România este parte şi care i-au fost încredinţate prin delegare de competenţă de către Ministerul Transporturilor.
Regia întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, situaţia financiară şi contul de profit şi pierdere, conform metodologiei stabilite de Ministerul Finanţelor Publice.
Situaţia financiară anuală şi contul de profit şi pierdere ale Regiei se aprobă de Ministerul Transporturilor cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile legii”, se arată în proiectul amintit.
Acesta ar fi practic penultimul pas înaintea lansării transportului public pe Bega, însă rămâne de văzut dacă toți pașii vor fi făcuți până la data limită.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2030321″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!