Timișoara a găzduit marți cea de a doua ediție a conferinței „Security Challenges in the Balkans”, organizată de Universitatea de Vest Timișoara și New Strategy Center. Invitații de onoare ai acestei ediții au fost Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe al României, respectiv Ivica Dacic, omologul său sârb, sosit la Timișoara din Georgia pentru a lua parte la eveniment.
Discursul celor doi a fost complet diferit, Meleșcanu s-a referit la situația actuală a Balcanilor, cu insistență asupra problemei referendumului legat de numele Macedonei în contextul relațiilor cu Grecia, respectiv la succesul Muntenegrului de a se dezvolta. De cealaltă parte, Dacic a avut un discurs ofensiv, pe alocuri naționalist, referitor mai ales la problema Kosovo și modul în care această problemă este abordată de marile puteri. Meleșcanu a vorbit despre faptul că România va prelua președinția rotativă a Uniunii Europene.
„De la 1 ianuarie, România va prelua președinția rotativă a Consiliului Europei. Iar din această poziție sper să putem demersurile de continuare a procesului de aderare la Uniunea Europeană pentru țările fostei Iugoslavii. Prima va Republica Macedoniei de Nord, odată ce aceasta și-a rezolvat disputa numelui cu Grecia, dar să putem deschide și negocieri cu Serbia”, a declarat Meleșcanu.
De cealaltă parte, Ivica Dacic s-a referit la problema Kosovo, de care se leagă și cea a aderării țării sale la UE. El a acuzat marile puteri că au un dublu standard atunci când se pune problema provinciei fostă parte a Serbiei, dar a recunoscut și rolul benefic pe care UE îl poate avea liniștirea situației din Balcani, numind organizația europeană „calmantul” Balcanilor.
„Nu știu cum se numește în țara dumneavoastră acea tabletă pe care o iei când vrei să îți liniștești nervii, dar acest rol îl are acum Uniunea Europeană în Balcani în liniștirea nervilor în plan politic. Din păcate, în problema Kosovo se aplică de marile puteri dublul standard. Vedeți cum SUA a anunțat că Palestina nu poate deveni țară decât după ce își va lămuri problemele cu Israel și cum au abordat problema din țara noastră. La fel și Uniunea Europeană, prima dată au rupt granițele Serbiei și doar după au încercat să rezolve problema. Înainte erau peste 40.000 de sârbi numai în Priștina, acum mai sunt doar câțiva. Acesta este Kosovo-ul multietnic. Lumea crede că noi putem deveni membri NATO. Aceasta după ce ei ne-au bombardat. Ce o să facem acum o să devenim membri NATO și o să ne bombardăm noi pe noi? Aceasta nu se poate întâmpla! Pentru a adera la Uniunea Europeană noi trebuie să admitem existența statului Kosovo, iar aceasta nu se poate”, a declarat Ivica Dacic.
Discursul său, unul destul de puțin diplomatic, a fost pe placul asistenței, care a aplaudat cuvintele oaspetelui sârb. Majoritatea au considerat că România ar avea nevoie de asemenea politicieni, care să spună lucrurilor pe nume.
Citiți principiile noastre de moderare aici!