În programul de guvernare există un obiectiv de construire a 15 arhive ale Curților de Apel, în care să fie depozitate actele din domeniul justiției, de la Judecătorii, Tribunale, la Curtea de Apel. Arhiva din partea de Vest se va construi, cel mai probabil, în Timișoara, la ieșire spre Buziaș, pe un teren al penitenciarului.
„Nevoia de a construi arhivele din faptul că Judecătoriile, Tribunalele, Curtea de Apel, Parchetele au documente care, potrivit legii, trebuiesc păstrate în arhivă timp de 90 de ani. Câte sunt acum, câte se adună pe parcurs. Ele trebuiesc depozitate în condiții corespunzătoare. Cetățeanul să aibă un acces facil și sigur la documente. Am pornit de la realitatea că sediile actuale ocupă mult spațiu pentru arhivare, documentele sunt păstrate necorespunzător, timpul e mult și ne trebuiesc aceste arhive pentru a elibera din spațiile actuale, pentru a garanta arhivele. Avem banii, care vin dintr-un proiect de îmbunătățire a serviciilor judiciare finanțat de Banca Mondială. Ne mai trebuia terenul necesar, să trecem la faza de documentare, obținere a avizelor. Din Ministerul Justiției face parte și Administrația Națională a Penitenciarelor, care are terenuri generoase la dispoziție, și am făcut apel la directorii de penitenciare să ne pună la dispoziție terenuri corespunzătoare pentru construcția arhivei aferente Curții de Apel. Am mers și am văzut posibile locații pentru arhivă, una aici în Timișoara, la ieșire spre Buziaș, una chiar la Buziaș. Personal aș opta pentru un teren de aici de la ieșirea spre Buziaș, unde penitenciarul are zece hectare și de unde putem lua 5.000 – 7.000 de metri pentru a construi arhiva”, a spus Tudorel Toader la Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!