Peste 200 de proiecte pe fonduri europene are Timișul în acest exercițiu financiar, în valoare de 4,7 miliarde de lei.
„Timișul are 211 proiecte publice și private. Județul Timiș este unul dintre cele mai importante în ceea ce privește atragerea de fonduri europene. Valoarea fondurilor atrase de județul Timiș este de 4,7 miliarde de lei, cam un miliard de euro, din care plăți efectuate de un miliard de lei la acest moment. Dar mai avem patru ani și jumătate la dispoziție să cheltuim cei 4,7 miliarde de lei”, a spus Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene, joi, la Timișoara.
Timișul are proiecte de 3,8 miliarde lei prin Programul Operațional Infrastructură Mare, program care finanțează proiecte majore.
„Dacă discutăm despre proiectul de apă, apă uzată, Timișul este unul dintre cele 4-5 județe premiante la atragerea de fonduri europene pe acest proiect. Județul Timiș a asigurat o cofinanțare de 10%. În cazul județului Timiș suntem în negocieri cu Comisia Europeană pentru a încerca să scădem această cofinanțare de 10%. Aș vrea pentru județul Timiș să ajungem la o rată de cofinanțare de 6%, facem tot ce putem pentru a scădea această rată a cofinanțării”, a spus Roxana Mînzatu la Timișoara.
Printre proiectele de infrastructură mare se mai află și descărcarea de pe autostradă pe Calea Aradului și proiectul de construire a unui nou terminal de curse externe – 309 milioane lei, iar în pregătire se află un proiect care va fi finanțat de Ministerul Fondurilor Europene, cu o valoare de 51 milioane lei pentru siguranță la incendii, în principal dotări de securitate pentru aeroport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!