Alexandru Rafila a început vizita de dimineață la Institutul de Boli Cardiovasculare, iar apoi a continuat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu”, la compartimentul ATI de la Casa Austria, unde i s-a prezentat soluția digitală de management clinic în anestezie terapie intensivă și la Blocul Operator. Aici a avut loc prezentarea Robotului Da Vinci care se ocupă de medicina chirurgicală. Ambele proiecte de la Spitalul Județean sunt în curs de testare și implementare.
„Cred că digitalizarea pe Secțiile ATI este un pas important pentru acordarea de servicii medicale care cresc accesul la pacienții aflați în stare critică. Este un model de bună practică și poate fi extins. Ministerul Sănătății are două surse de finanțare prin PNRR prin programul de digitalizare și un proiecte mai vechi care va fi relansat care sa permită digitalizarea cât mai multor secții ATI din România. Am văzut aici și un robot DA Vinci care era implicat într-o operație la un pacient cu neoplazie, dar trebuie resurse pentru că consumabilele la chirurgia robotică necesită consumabile costisitoare, iar resursele spitalelor și decontarea nu sunt suficiente pentru realizarea intervențiilor”, a declarat Alexandru Rafila.
Digitalizarea activității medicale în Blocul Operator și Clinica ATI de la Spitalul Județean din Timișoara a pornit în anul 2020, ceea ce îi ajută atât pe pacienți, cât și pe medici. Sistemul digital a fost finalizat și funcționează de aproximativ două luni. În esență, proiectul a conectat digital secția ATI cu Blocul Operator, respectiv cu sălile de operații ale acestuia din clădirile spitalului: clădirea principală, de Ortopedie, și Casa Austria.
Aplicația digitală gestionează parametrii funcțiilor vitale, gestionați de aparatele de anestezie, ventilatoare mecanice, infuzomate, injectomate, aparatelor de hemodializă/hemofiltrare din sălile de operație, iar datele sunt preluate automat și afișate pe Medical-computerul de la fiecare pat al pacientului, continuând toate recomandările de îngrijire și tratament. Programul are funcții care cresc siguranța și calitatea îngrijirii pacienților, precum și o bibliotecă cu ghiduri și protocoale medicale ce pot fi consultate.
Digitalizarea activității medicale în Blocul Operator și Clinica ATI a pornit în anul 2020 la inițiativa șefului ATI dr. Dorel Săndesc, prin proiectul CAPACOV și fonduri POIM. Investiția financiară totală a proiectului de digitalizare este de peste 18.000.000 lei.
Chirurgia robotică Da Vinci reprezintă cea mai nouă tehnologie a chirurgiei minim invazive, în care chirurgul nu operează cu propriile mâini, ci manevrează un robot la distanță, fiind așezat la o consolă amplasată în sala de operaţii.
Programul naţional de tratament chirurgical al unor afecţiuni complexe prin chirurgie minim invazivă asistată robotic a demarat în 2008 cu finanţarea Ministerului Sănătăţii ca subprogram al programului naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă, prin care ministerul promova tehnologii avansate în chirurgie. Astfel de roboți se găsesc în mai multe spitale din țară, însă întreținerea și folosirea lor este costisitoare.
Trimite articolul
XEste emblematic pentru Romania :”Astfel de roboți se găsesc în mai multe spitale din țară, însă întreținerea și folosirea lor este costisitoare.”
Pentru ce au mai fost achizitionati.
Noi ca natie nu ne vom face bine niciodata (adica nu ne vom vindeca niciodata)!
-
poporul roman a ramas fara arme, adica sclav, ce vindecare mai astepti fara arme?
-
Nu ai idee cate aparate medicale de ultima generatie (cel putin cand au fost cumparate erau) stau in cutii pt ca nu este personal sa le foloseasca sau nu au consumabile. Aparatele fiind cumparate prin firme intermediare.
Singura lui grija ii sa scape de Arafat. Dupa cum se poarta se viseaza presedinte, noroc ca si Firea viseaza acelasi lucru. PSD a distrus sistemul de sanatate, primesti medicamentele dupa ce esti mort.
@ sss Ai uitat sa pomenesti de ministri emblematici din sanatate Mihaila si Voiculescu. De unde si pina unde numai PSD ul a distrus sistemul de sanatate? Sau ce USR ,PNL nu ai voie sa pomenesti?Sistemul asta de sanatate daca stai sa analizezi era mai viabil pe timpul lui Ceasca ca acuma esta ” VARZA “
-
Ai dreptate. Toate partidele au acelasi scop: privatizarea completa a sistemului de sanatate. Clinicile ai lanturile de spitale private au in spate politicieni. Distrug sistematic sistemul public ca lumea sa nu comenteze cand e desfintat.
stai un pic, astia de ce poarta masca? parca presedintele mutulica a declarat in vara lui 2021 ca pandemia s-a terminat
Roboți… Roboți, dar ce ar fi să punem hârtie igienică și săpun în băile din saloane. Nici când vine ministrul nu se poate.