Aflată în vizită la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, Sorina Pintea a discutat despre importanța covârșitoare pe care o au măsurile de siguranță și curățenie într-un astfel de spital.
Dacă în urmă cu doi ani TION vă prezenta imagini dezolante dintr-un salon al Spitalului de Boli Infecțioase, Ministrul Sănătății a spus acum că este mulțumit de cum a fost acesta renovat: ”Cred că publicarea imaginilor le-a făcut, de fapt, un bine”, a declarat spre finalul vizitei.
De asemenea, Sorina Pintea a vizitat și secția de TBC a Spitalului ”Victor Babeș”, unde a explicat că noile norme propuse de Organizația Mondială a Sănătății prevăd reducerea numărului de zile de internare pentru pacienții bolnavi de tuberculoză. Totodată, aceasta a spus că în cadrul campaniei de screening pentru TBC, campanie derulată de Guvern, cu ajutorul unor fonduri europene, s-au descoperit deja primele cazuri, urmând ca persoanelor bolnave să le fie acordată asistența medicală necesară.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!