Cei doi au fost prinși de polițiști marți. Au 15 și 16 ani, iar oamenii legii au reușit să probeze până acum că ar fi furat elemente ale instalațiilor electrice din două autoturisme. Furturile au fost comise în perioada 5-8 mai pe strada Dunărea din orașul de pe Bega, iar prejudiciul este de aproximativ 10.000 de lei.
„Pe numele acestora a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză, precum şi pentru recuperarea prejudiciului cauzat”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!