În imaginile surprinse de camerele de supraveghere pot fi observați cei doi tineri care așteaptă pe marginea drumului.
La un moment dat, taximetristul ajunge la comandă și adolescenții urcă în mașină. Anchetatorii povestesc că bărbatul în vârstă de 77 de ani ar fi fost ucis atunci, în numai câteva minute. În tot acest timp mașina rămâne pe loc, iar la un moment dat se pune în mișcare.
Polițiștii povestesc că, imediat după ce l-au ucis pe șofer, unul dintre cei doi tineri a urcat la volan, a întors mașina și s-a îndreptat spre Timișoara. Cei doi au abandonat trupul taximetristului în pădurea de la Sinersig, în apropierea lizierei. Cadavrul a fost descoperit ulterior de un localnic care a dat alarma și polițiștii i-au prins pe cei doi tineri la scurt timp după aceea.
Ei au fost reținuți pentru 24 de ore, iar luni vor fi prezentați magistraților de la Tribunalul Timiș cu propunere de arestare preventivă.
(sursă video: lugojinfo.ro)
Articole pe aceeași temă
http://www.tion.ro/tinerii-care-au-ucis-un-taximetrist-din-lugoj-afla-daca-vor-fi-arestati-preventiv-sunt-acuzati-de-omor-calificat/2066049
Citiți principiile noastre de moderare aici!