50 de minori de la Centrul de Reeducare Buziaș vor participa, în cadrul unui poiect european, în regim de voluntariat, la diverse activităţi de ecologizare, și curățare a spaţiilor verzi din Parcul Buziaş şi Parcul Bacova. Adolescenții vor confecţiona căsuţe pentru hrană pe timpul iernii pentru veveriţele din Parcul Buziaş, vor ajuta familiile cu probleme sociale la activitățile zilnice din gospodărie (vor face curăţenie, vor tăia lemne, hrăni animalele, etc.) şi vor participa la trei târguri cu produse confecţionate de ei, în cadrul atelierelor vocaţionale de tâmplărie, olărit şi pictură. Proiectul „Persoanele private de libertate în slujba protecţiei mediului înconjurător, pentru creşterea competitivităţii şi a atractivităţii teritoriilor” prevede și achiziţionarea, din fondurile europene alocate a unui atelier de tâmplărie, în valoare de 48.000 lei, atelier ce va fi folosit în pregătirea profesională a tinerilor aflaţi în custodia centrului. „Acest demers îi va ajuta pe membrii grupului-țintă să își găsească mai ușor un loc de muncă, în momentul liberării, crescându-le, astfel, șansele de reintegrare. De asemenea, datorită serviciilor de interes public pe care aceștia le vor presta în comunități, se vor afla în contact cu societatea civilă, fapt ce le va acorda oportunități mai mari de reintegrare și de obținere a unui loc de muncă“, spune Lavinia Solotchi, purtător de cuvânt în cadrul Centrului de Reeducare Buziaș.
Proiectul se întinde pe doi ani, iar parteneri sunt șase penitenciare din România, (Penitenciarul Tg-Jiu, Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, Penitenciarul Iaşi, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul de Femei Târgşor şi Centrul de Reeducare Buziaş), precum și șapte primării din zonele unde funcţionează instituţiile penitenciare şi doi parteneri transnaţionali: Asociaţia ADHOC MEDITERRANEE – Franţa şi Agenţia de Formare Profesională a Adulţilor din Franţa. Valoarea totală a proiectului este de aproape opt milioane de lei.
M.M. HOJDA
Citiți principiile noastre de moderare aici!