Din primele informații, șoferița de 31 de ani, aflată la volanul unui Peugeot, nu a văzut la timp un tren care circula între Sânnicolau Mare și Nerău și a fost lovită. Impactul a fost atât de puternic încât mașina a fost târâtă pe șine aproximativ 150 de metri. După accident, la fața locului au sosit de urgență două ambulanțe și o autospecială de descarcerare a pompierilor. Din fericire, șoferița a reușit să iasă singură din mașină.
Pompierii au deconectat bornele bateriei autoturismului și l-au scos de pe șine, iar polițiștii au început o anchetă pentru a afla cu exactitate cauzele accidentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!